Frumuseţea ta va fi zdrobită de aceleaşi cuvinte pe care nu te temeai sa le articulezi cu propria gură, arcuind buzele, apasând cu limba pe dinţii din faţa. Îţi vei da seama că interiorul e dincolo de orice intervenţie divina şi că prin simplul fapt că încă respiri, repercursiunile vor fi extreme.

Limitele tale au fost atinse şi astfel în pragul uşii de scăpare, mirosul libertaţii te loveşte, dar şocul te dărâmă şi rămâi goală şi inconştientă pe o podea rece din scândurile pline de aşchii. Lemnul se unduieşte cu pielea ta, perfecţiunea dispare în amestecul lemnos, miresemele tale dulci devin de conifere şi privirea ţi se pierde în ochii pe care nu ai sa îi mai vezi.

Te voi lasa sa zaci în propriul coşmar de fier, cu zgmotele întunericului muşcând cu pofta şi urmele din carnea însângerată ce te ridică şi te aruncă în altă perioadă. În epoca de aur tu te întorci şi îi priveşti grotescul chip în antica reflexie târzie, atingi argintul din sticla ce acum se crapa şi în palme simţi cum oasele trosnesc.

Cu brutalitatea specifică temperamentului insistent, faci doi paşi spre abis, doi spre un viitor incert şi pe ultimul spre groapa unde viermii şi cârtiţele flâmânde te aşteaptă. Ai fost ceva ce nu vei mai fi, irosită în ochii muritorilor de rând ai fost, trecută prin carnea lor infectă, acum te stingi şi în locul ochilor doua râme plictisite se aşează.

Te-am îngropat de vie pentru ceea ce nu ai ştiut să faci. Pentru ideile rămase în absoluturile bolnăvicioase, pentru privirile şi atingerile aleatoriu ale membrelor gomflabile şi pentru atitudinea de drac fără cusur. Firesc sau nu, sfârşitul îţi zâmbeşte şi te trezeşti lânga al tau motan schilod, în patul mult prea moale, unde aruncate într-un colţ te aşteaptă dresurile leopard